Într-un sat ascuns între munți, trăia o femeie cunoscută pentru frumusețea ei uluitoare. Pe nume Elena, era adesea comparată cu o zână din legende. Oamenii veneau de departe să o vadă, să o admire și să-i ceară binecuvântarea. Dar Elena avea un secret pe care nu l-a împărtășit niciodată nimănui.
În fiecare noapte, după ce ultima rază de lună părăsea satul, Elena se retrăgea într-o cămăruță ascunsă din casa ei. Acolo, într-o cutie veche, păstra o oglindă fermecată, moștenită de la străbunica ei. Acea oglindă avea puterea de a capta și de a păstra frumusețea, dar cu un preț. Cu fiecare noapte în care Elena își admira reflexia, o parte din sufletul ei era absorbită de oglindă.
Anii au trecut, iar frumusețea Elenei părea neatinsă de timp. Dar într-o dimineață, satul s-a trezit fără să o mai găsească. Casa ei era pustie, iar oglinda dispăruse fără urmă. Oamenii au căutat-o în zadar, dar singura urmă a Elenei era o scrisoare lăsată pe masă: "Frumusețea este trecătoare, dar amintirile rămân pentru totdeauna. Nu mă căutați, am plecat să recuperez ceea ce am pierdut."
De atunci, satul a fost învăluit într-un mister. Unii spuneau că Elena s-a transformat într-o zână și a plecat în lumea de dincolo pentru a-și regăsi sufletul. Alții credeau că oglinda a luat-o prizonieră în propria sa reflexie, iar acum călătorește prin timp și spațiu, căutând să-și recupereze fragmentele de suflet pierdute.
Și astfel, povestea Elenei a devenit o legendă, transmisă din generație în generație, amintindu-le tuturor că frumusețea adevărată nu se măsoară în reflexii trecătoare, ci în amintiri și suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu