Alegerea
Cătălin ținea sfera strălucitoare în mâini, fascinat de energia care părea să pulseze prin ea, aproape ca o inimă vie. Simbolurile gravate pe suprafața netedă păreau să se miște, să respire, invitându-l să le descifreze, dar îl înspăimântau în același timp.
„Trebuie să plecăm înainte să ne prindă,” spuse Ana, trăgându-l de braț. Respira greu, iar în ochii ei se citea nu doar frica, ci și o urgență pe care Cătălin nu o înțelegea pe deplin.
„Dacă e atât de puternică, de ce nu o distrugem?” întrebă el, strângând sfera mai tare. „Dacă oamenii aceia o vor folosi pentru rău, de ce să le dăm ocazia?”
Ana îi aruncă o privire plină de amărăciune. „Crezi că e așa simplu? Această relicvă a fost creată pentru a aduce echilibru. Dacă o distrugi, energia pe care o conține ar putea provoca un dezastru mai mare decât dacă ar cădea în mâinile greșite. E ca și cum ai rupe un fir care ține o barieră invizibilă între lumi. Singura cale este să o ascundem din nou, într-un loc unde nimeni nu o va putea găsi.”
Cătălin își înghiți replica. Vocea Anei era fermă, dar în același timp încărcată de o povară pe care o purta de mult timp. Oare cât știa ea cu adevărat despre această relicvă?
Urmărirea
Nu mai avură timp de discuții. Ecoul pașilor grăbiți răsună în tunelurile înguste ale peșterii. Cei care îi urmăreau ajunseseră mai aproape decât crezuseră. Cătălin și Ana luară relicva și fugiră printr-un pasaj secundar, pe care îl descoperiseră cu ajutorul manuscrisului.
Pe măsură ce înaintau, tunelul devenea mai îngust, iar aerul, mai greu de respirat. Ploaia de afară pătrundea prin crăpăturile stâncii, iar zgomotul apei îi făcea să creadă că întregul munte era pe cale să se prăbușească.
„Mai avem puțin!” strigă Ana, indicând o lumină slabă în depărtare.
Cei doi ieșiră într-un luminiș ascuns, iar înaintea lor se întindea o pădure deasă, învăluită de ceață. Dar speranța lor fu curmată rapid. Bărbatul masiv și ceilalți agenți ai organizației apăreau din umbră, armele îndreptate spre ei.
„Sfârșitul drumului, băiete,” spuse bărbatul, cu un rânjet rece pe față. „Dă-mi sfera, și vei trăi.”
Cătălin simți greutatea deciziei. Relicva pulsa ușor, parcă răspunzând la tensiunea momentului. Ana făcu un pas înainte, protejându-l cu corpul ei.
„Nu vei obține nimic,” spuse ea cu vocea fermă.
Bărbatul râse, dar înainte să poată da un ordin, un sunet puternic, ca un tunet, răsună în pădure. Sfera, încă în mâinile lui Cătălin, începu să strălucească intens, iar simbolurile de pe suprafața ei emiteau raze de lumină care spintecară ceața. O energie imensă îi învălui pe toți, iar bărbații organizației fură aruncați la pământ.
Alegerea finală
Cătălin simți cum relicva parcă îi vorbea. Îi arăta imagini: războaie, distrugere, dar și posibilitatea unui viitor mai bun. În acel moment, înțelese că relicva nu era doar o armă, ci și un test – un test al umanității.
„Ce faci?!” strigă Ana, încercând să-l oprească, dar era prea târziu.
Cătălin ținu sfera deasupra capului și, cu toată hotărârea, spuse: „Trebuie să punem capăt acestui joc.”
Relicva explodă într-o lumină orbitoare. Totul deveni alb pentru o clipă, iar apoi liniștea se așternu.
Când Cătălin deschise ochii, se afla tot în luminiș. Relicva dispăruse. Ana era lângă el, privind în jur cu uimire.
„Ce ai făcut?” întrebă ea șoptit.
„Am distrus-o… sau mai degrabă am trimis-o într-un loc unde nimeni nu o va mai putea găsi,” spuse Cătălin, cu o expresie calmă pe față. „Nu mai trebuie să ne fie teamă de ea.”
Ana îl privi lung, fără să știe dacă să fie furioasă sau recunoscătoare. Dar, în cele din urmă, zâmbi ușor. „Poate că ai făcut alegerea corectă.”
Sfârșitul
Cei doi plecară din luminiș, lăsând pădurea în urmă. Pe măsură ce se îndepărtau, Cătălin simțea că, deși pierduse manuscrisul și relicva, câștigase ceva mult mai important: libertatea. Știa că viața lui nu va mai fi niciodată aceeași, dar era pregătit pentru ce avea să vină.
În fundal, pădurea se cufunda în liniște, iar lumina dimineții începea să răzbată prin ceață, ca un simbol al unui nou început.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu