Cătălin își lăsă mașina pe marginea drumului, frânele scrasnira cu un zgomot sec, iar el se sprijini pe volan, cu inima bătându-i puternic. Aerul rece al dimineții pătrundea prin geamul deschis, dar nu simțea nimic din frigul de afara. Mintea îi era învăluită de un haos total. Ce se întâmplase? Ana, care părea să fie doar o femeie amabilă, se dovedise a fi mult mai mult decât atât. De fapt, totul fusese o capcană bine pusă la punct. Iar bărbatul masiv… era clar că făcea parte dintr-o rețea mai mare.
Într-un final, Cătălin își aduse aminte de cuvintele acelea rostite de bărbat: „Manuscrisul tău conține ceva ce noi căutăm de ani de zile.” Ce însemna asta? Ce ar fi putut să fie ascuns în povestea pe care o scrisese, în acele pagini care până atunci păreau doar un amestec de fantezie și dorințe nebunești?
De fiecare dată când își adresa întrebarea, mintea îi revenea, inevitabil, la noaptea aceea lungă, când muncise ore în șir pentru a finaliza manuscrisul. Era o poveste despre un călător care căuta un loc uitat de timp, o lume paralelă unde legile fizicii nu mai aveau sens, dar în care un cod secret putea schimba cursul istoriei. Cătălin nu crezuse niciodată că textul său ar putea avea vreo valoare reală. Era doar o creație a imaginației sale, ceva care îl ajuta să scape de rutina zilnică, dar acum… acum părea că acel manuscris era mai mult decât atât.
Ajuns acasă, cu mintea încă tulburată, Cătălin deschise laptopul. Căută informații despre rețelele de contrabandă și organizațiile secrete care vânau artefacte istorice sau documente valoroase. Nimic nu părea să fie legat de manuscrisul său, dar totul era prea ciudat pentru a fi doar o coincidență.
În acele momente, își aminti un detaliu important pe care îl ignorase până atunci: Ana îi spusese că lucra pentru o companie aeriană, dar îi lăsase impresia că nu era doar un angajat oarecare. Un simplu „lucrător” nu ar fi avut legătura cu acești bărbați periculoși. Poate că Ana, la fel ca și el, fusese prinsă într-o rețea mai mare, dar dintr-o altă perspectivă. Poate că ea nu-l trădase, ci fusese, la rândul ei, manipulată să-l ademenească în capcană.
Decizia de a-l ajuta sau de a-l vinde putea fi o alegere pe care Ana a făcut-o cu regret, dar, într-un fel, pentru ea, nu mai exista cale de întoarcere. Acum, tot ce trebuia să facă Cătălin era să afle adevărul.
În timp ce noaptea se lăsa din nou peste oraș, Cătălin privi manuscrisul, care stătea pe birou, o amintire a unei realități pe care nici el nu o înțelegea. Își dădu seama că trebuia să-l descifreze, dar nu știa cum. Trebuia să găsească cheia care să-l ajute să înțeleagă ce însemna acele simboluri, acel cod misterios despre care vorbise bărbatul masiv.
În acea seară, Cătălin se reîntoarse la paginile manuscrisului. Pe măsură ce citea din nou, simțea cum cuvintele începeau să capete un sens straniu. Frazele, care până atunci păreau să fie doar un amestec de imaginație și metafore, deveneau tot mai clare. Erau fragmente de informații, direcții precise, un fel de hartă ascunsă în mijlocul poveștii.
„Nu poate fi adevărat...” își spunea în gând. „E prea mult pentru mine.”
Dar, deodată, o idee i se născu în minte. Poate că totul nu era doar despre manuscris. Poate că fusese alegerea lui să-l scrie, dar cheia codului era, de fapt, legătura sa cu Ana. Poate că ea nu fusese doar un instrument al rețelei, ci cineva care juca un rol mult mai complicat, o piesă de șah într-un joc pe care nici măcar el nu-l înțelegea pe deplin.
Dacă Ana știa cum să folosească aceste informații, dacă rețeaua asta avea acces la puteri sau tehnologii din alte colțuri ale lumii, poate că manuscrisul era doar începutul. Cătălin își dădu seama că, dacă voia să supraviețuiască și să afle ce ascundeau acești oameni, trebuia să devină mai inteligent decât ei, să învețe să citească între rânduri. Nu mai era vorba despre un simplu manuscris sau despre o poveste uitată – era vorba despre o misiune, un joc periculos în care fiecare mișcare putea fi fatală.
În acel moment, Cătălin înțelese: „Asta e doar începutul.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu